DUREREA RETROSTERNALĂ

DUREREA RETROSTERNALĂ

Durerea în piept (retrosternală) este unul dintre cele mai frecvente simptome întâlnite în camera de urgență sau în cabinetul medicului specialist. Mai mult de 50% din pacienți suferă de boli cardiovasculare acute (sindroame coronariene acute) sau embolism pulmonar. Alte cauze care pot să pună viața pacientului în pericol și reprezintă urgențe medico-chirurgicale sunt ruptura de anevrism de aortă, ruptura de esofag și pneumotoraxul (prezenţa de aer între foiţele pleurale). Alte cauze de durere retrosternală sunt durerile musculo-scheletale, gastrointestinale, angina pectorală, anxietate, atacuri de panică, nevralgii intercostale, pancreatită, litiază biliară, pneumonii, pleurezii.

În evaluarea inițială a pacientului este foarte important să obținem o anamneză detaliată, în special privind modul de debut și evoluția durerii retrosternale, în special detalii privind locația, intensitatea durerii, durata, factori de agravare și de remisie a durerii. Examenul obiectiv va include și evaluarea cardio-vasculară, prin electrocardiogramă, radiografie pulmonară, analize specifice de laborator. Dacă există semne de afectare a statusului mental, hipotensiune, dificultăți în respirație, semne de șoc, pacientul va fi îndrumat spre unitatea de terapie intensivă cardiovasculară.

DIAGNOSTIC

SINDROMUL CORONARIAN ACUT include infarctul mioocardic acut și angina pectorală instabilă. Iradierea durerii în umăr și brațul drept, ambele brațe, umăr și braț stâng, durerea însoțită de amețeală, greață, vărsături, prăbușire tensională ridică suspiciunea de infarct miocardic acut. Durerea accentuată de mobilizare, inspir forțat, tuse, orientează diagnosticul spre nevralgie intercostală, pleurită, pneumonie. La pacienții peste 40 de ani, anumiți factori de risc, ridică suspiciunea pentru infarct miocardic acut- fumat, hipertensiune arterială, dislipidemie, diabet zaharat. Electrocardiograma efectuată de urgență completează diagnosticul prin existența modificărilor specifice. De asemenea există analize specifice de laborator care pot confirma diagnosticul de infarct miocardic acut.

EMBOLIA PULMONARĂ- există un context clinic care creşte posibilitatea de a diagnostica TEP, printre care, existenţa unei tromboze venoase profunde, imobilizarea prelungită la pat, efectuarea unei intervenţii chirurgcale în urmă cu până la 3-4 săptămâni, existența hemoptiziei, malignitatea, existența unui tromboembolism pulmonar în antecedente. Probe specifice de laborator și investigații clinice și paraclinice pot ajuta în susținerea diagnosticului.

DISECȚIA ACUTĂ DE AORTĂ- ruptura aortei toracice este o cauză mai puțin frecventă pentru etiologia durerii toracice. Statisticile arată că acest diagnostic apare în 2-3,5% cazuri la 100.000 pacienți/an. Factorii de risc pentru ruptura acută de aortă toracică sunt- hipertensiunea, existența feocromocitomului, folosirea drogurilor (cocaină), obezitatea morbidă, traumatismele toracice recente, coarctația de aortă (malformație a aortei ascendente) și anumite boli genetice. Durerea este intensă, cei mai mulți pacienți o descriu ca o lamă de cuțit. Nu există semne obiective specifice, doar cel mult un murmur al aortei toracice sau un deficit de puls, simptome întâlnite în maxim 50% din cazuri. Bolile de țesut conjunctiv (sindromul Marfan) existente în familie sau la pacient, istoric de ruptură de aortă- în familie, boli aortice cunoscute sau intervenție recentă pa aortă sunt factori care pot orienta spre acest diagnostic. Examenul CT sau RMN confirmă diagnosticul. De asemenea, ecocardiografia transtoracică poate fi folosită pentru diagnostic. Intervenția chirurgicală trebuie efectuată de urgență.

RUPTURA DE ESOFAG

Are o rată mare de mortaliatate. Este foarte rară și poate să apară după efectuarea gastroscopiei și după alte afecţiuni. Pacientul acuză durere retrosternală, dificultăți în respirație, vărsături violente. Examenul CT TORACIC confirmă diagnosticul.

PNEUMOTORAXUL DE TENSIUNE

Este rar întâlnit și are potențial de gravitate și de a pune viața în pericol. Pacientul acuză durere retrotoracică, disfuncție respiratorie, tahicardie, deviația traheei, hipotensiune. Ecografia transtoracică, radiografia pulmonară și CT –ul pulmonar ajută la punerea diagnosticului.

Alte afecțiuni care pot determina durere retosternală, cum ar fi pneumonia, pleurezia, boala de reflux gastroesofagian pot fi temporizate și nu au potențial de amenințare a vieții pacientului așa cum au afecțiunile descrise anterior. Pentru a nu ne pune viața în pericol este bine să ne prezentăm la medic în cel mai scurt timp de la instalarea acestui simptom– DUREREA RETROSTERNALĂ, a cărei etiologie poate fi adesea o afecțiune cu potențial letal.

Cu atât mai mult cu cât tehnologia complexă care poate preciza diagnosticul- TOMOGRAFIE sau RMN sunt accesibile în județul nostru.

Leave a Reply

Your email address will not be published.