Este principala cauză de deces în America de Nord, atât pentru femei cât și pentru bărbați. Din păcate, boala este descoperită în stadii tardive, ceea ce creează mortalitate în exces. Supraviețuirea până la 5 ani se înregistrează până la 20% din cazurile diagnosticate. Cancerul de pulmon este împărțit în două categorii- cancerul cu celule mici și cancer cu alte tipuri histopatologice (non-celule mici). Aproximativ 80% din cazuri nu sunt cu celule mici și dintre acestea sunt carcinoame scuamoase, adenocarcinoame, carcinoame bronho-pulmonare, tumori carcinoide și neuroendocrine (acestea din urmă sunt foarte rare). Tipul histopatologic este cel în funcție de care se decide terapia, conform protocoalelor medicale.
EPIDEMIOLOGIE
Cancerul pulmonar apare cu frecvență crescută la persoane de vârstă medie și vârstnici. Vârsta afectată este între 60-85 ani, rar sub 30 ani. Înainte de anul 1960, cancerul de pulmon era rar întâlnit printre femei. Acum rata incidenței este egală între bărbați și femei. Condițiile socio-ecomonice, fumatul, factorul genetic, expunerea la substanțe toxice sunt printre principalii factori de risc pentru apariția acestei afecțiuni. 90% dintre cazuri sunt fumători! Riscul dezvoltarii cancerului pulmonar la fumători versus nefumători este de până de 10 ori mai mare la fumători!
De asemenea până la 20% din cazurile de cancer pulmonar apar la nefumători, legat de factori genetici, fumat pasiv, expunere la substanțe toxice.
CLINIC
Simptomele de debut sunt variate și de cele mai multe ori boala este descoperită în stadii avansate. Simptomele sunt variate, legate de efectele locale ale tumorii, metastazele la distanță şi sindroamele paraneoplazice care apar prin secreția anumitor substanțe de către celulele tumorale (hormoni, factori necrotici tumorali, calciu, etc.).
Tusea, dispneea, hemoptizia (expectorația cu sânge), wheezingul (respirația șuierătoare), pot fi simptome relevante pentru cancerul pulmonar. Obstrucția unei bronhii poate duce la pneumonie distală față de obstrucție. De asemenea, obstrucția venei cave superioare duce la edem al feței, modificări de culoare la nivelul tegumentului toracelui, în treimea superioară și tulburări de respirație. De asemenea, afectarea locală a ganglionilor mediastinali, duce la răgușeală. Extinderea la peretele toracic, cu afectarea pleurei, duce la apariția durerii (nevralgie intercostală).
Cancerul metastazează destul de repede și metastazele cerebrale sunt frecvente, așa încât apar semne și simptome de tip neurologic (cefalee, vertij, paralizii, vărsături). Metastazele osoase sunt de asemenea frecvente și durerile osoase și fracturile sunt frecvente.
Cancerul pulmonar este binecunoscut pentru secreția ectopică de hormoni, ceea ce determină sindroame paraneoplazice. Cașexia și hipercalcemia, creșterea potasiului, miastenia și alte manifestări ale secreției excesive hormonale pot să apară.
DIAGNOSTIC
Odată ce suspiciunea de cancer bronho-pulmonar este conturată sunt multiple mijloace paraclinice pentru diagnosticul tumorii- bronhoscopie, mediastinoscopie, CT pulmonar și cerebral, RMN osos, PET-CT. Biopsia este foarte importantă pentru tipul etiologic, în funcție de care se instituie terapia specifică.
Tratamentul este individualizat în funcție de tipul histopatologic, extinderea leziunilor, terenul pacientului, etc.
Posibilitățile terapeutice sunt variate, începând cu proceduri chirirgicale, citostatice, terapii biologice, etc., toate în funcție de tipul histopatologic şi metastazele locale sau generale.
Ca în orice patologie, important este să prevenim apariția acestora. Așa după cum se știe și subliniem, este o legătură dovedită între fumat și riscul dezvoltării cancerului bronhopulmonar! Cu toate acestea, fumatul este un obicei nociv pe care îl întâlnim începând cu cele mai fragede vârste!
De asemenea, controalele medicale periodice, mai ales la persoanele cu factorii de risc descriși anterior, sunt foarte indicate, anual!
Leave a Reply