Zilele trecute am auzit la TV un anunț despre o boală care părea uitată, și anume Antraxul. Așa că m-am găndit să scriu un articol despre această afecțiune care iată, dă de furcă pacienților, dar și medicilor pentru că, în afară de medicii infecționiști, puțini sunt cei care știu cum se manifestă.
Antraxul este în primul rând o boală a mamiferelor ierbivore, dată de o bacterie – Bacillus anthracis – bacil gram pozitiv, aerob, sporogen. În general, omul contractează boala în urma manipulării cărnii sau a pieilor, lânii, oaselor contaminate. De obicei, animalele contractează antraxul prin ingestia sporilor existenți în solul contaminat. Antraxul este foarte răspândit în Africa și Asia și rar în Europa, America, Australia. Combaterea acestei zoonoze depinde de un sistem adecvat de creștere a animalelor. În zonele endemice, cel mai sigur mod este cel de vaccinare a animalelor. Distrugerea carcaselor contaminate prin tratament termic (incinerare) reprezintă o componentă importantă a combaterii eficiente.
Infecția la om începe prin intrarea sporilor în organism fie pe cale cutanată, fie pe cale aerogenă, fie prin ingestia cărnii contaminate. În infecția locală cutanată, multiplicarea toxinei determină la poarta de intrare o manifestare cutanată care are un aspect specific-o crustă (coajă) de culoare negricioasă, pe un fond eritematos (roșu) – edem extins.
În boala sistemică, bacilii se multiplică în splină și în ganglionii limfatici, în absența simptomelor sau cu simptome atenuate, până în momentul în care nivelul toxemiei atinge nivele maxime. Atunci apar simptome puternice: febră înaltă, stare generală profund alterată, obnubilare (dezorientare), șoc infecțios și comă. Toxinele eliberate de bacili reprezintă principala cauză a decesului, prin afectarea sistemică a întregului organism.
GAZDE
Antraxul este o boală a ierbivorelor, puține mamifere sau păsări sunt rezistente la antrax. Omul este o gazdă accidentală și este puțin rezistent la infecție, contractând boala direct sau indirect de la ierbivorele contaminate.
Manifestări clinice și diagnostice la animale
Moartea subită a ierbivorelor, survenită fără simptome prodromale sau după o scurtă perioadă de febră și obnubilare, ar trebui să conducă la suspiciunea de antrax. Foarte sugestiv este lichidul sanguinolent care se scurge din nas, gură sau anusul animalului mort. La porci și carnivore edemul (inflamația) local de la nivelul gâtului este foarte sugestiv.
Dacă se suspectează antraxul, cadavrul nu trebuie deschis. Se evită astfel contaminarea mediului cu spori aflați în lichidele din organism.
MANIFESTĂRI CLINICE ŞI DIAGNOSTICE LA OM
Antraxul poate să îmbrace 3 forme clinice, în funcție de poarta de intrare a sporilor. Dintre cele 3 forme (cutanată, pulmonară și intestinală), cea cutanată este cea mai frecventă.
Antraxul cutanat – intrarea în tegument are loc printr-o leziune a pielii. După 3-5 zile (medie 2-12 zile), apare o mică veziculă la locul inoculării. În următoarele zile, centrul veziculei ulcerează, transformându-se într-o crustă uscată, aderentă și neagră, înconjurată de un inel de vezicule. Aceasta este escara tipică antraxului. Durerea și puroiul se dezvoltă doar dacă apare o suprainfecție secundară. Leziunile variază ca dimensiune de la 2 la mai mulți centimetri și sunt însoțite de un edem important local, care se extinde la distanță. Edemul, consecutiv leziunilor de pe față sau gât poate să pună în pericol viața pacientului.
În cazurile necomplicate, escara se resoarbe la aproximtiv 10 zile de la apariția veziculei inițiale. Vindecarea poate dura 2-6 săptămîni, indiferent de tratament și de obicei lasa urme ușoare. Infecția poate disemina de la nivelul pielii în organism, determinând o septicemie severă. Înainte de apariția vaccinării, antraxul a provocat numeroase decese. În prezent, se estimează că, din cazurile netratate, mai puțin de 20% ar putea fi fatale.
Diagnosticul antraxului se face prin frotiuri cu colorații specifice și din culturi obținute din lichidul veziculelor din jurul escarei. Pentru diagnostic diferențial trebuie luate în considerare furunculoza, ectima, sancrul sifilitic primar, erizipelul, pesta și morva.
În formele pulmonare de antrax (apărute ca urmare a inhalării sporilor) și intestinale (prin ingestia cărnii contaminate), boala începe insidios, cu simptome de febră ușoară, indispoziție și gastroenterocolită, care durează între o zi și cîteva zile. După un interval liber, boala debutează zgomotos cu simptome severe, frisoane, febră înaltă, stare de șoc, colaps și moarte în câteva ore. Nu există simptome specifice, doar argumente de tip epidemiologic, sugestive (mediul rural, contact cu animale moarte, fără o cauză bine definită, leziunea cutanată – de multe ori trecută cu vederea.
O complicație rară a antraxului este meningita hemoragică (lichid sanguinolent), foarte severă. Reinfectarea la același individ care a contractat boala este rară, dar nu surprinzătoare.
Antraxul uman este frecvent diferențiat în antrax non-industrial și antrax industrial, în funcție de modul de contractare a bolii, direct de la animale sau indirect, prin manipulare și prelucrarea produselor animale contaminate. Antraxul non-industrial afectează, de obicei, oamenii care lucrează cu animale sau carcase animale, așa cum sunt fermierii, muncitorii din abatoare măcelării și personalul veterinar și este aproape întotdeauna cutanat. Dacă apare forma intestinală, aceasta se întîmplă la cei care jupoaie sau consumă carne de animal contaminat. Antraxul industrial, apărut în urma manipulării și prelucrării părului, lânii, pielii, oaselor sau altor produse animale contaminate, este de obicei cutanat, deși sunt și forme clinice de antrax pulmonar în urma inhalării sporilor.
Transmiterea de la om la om este extrem de rară. Omul contractează antraxul, în mod direct sau indirect de la animale. Regiunile cutanate sunt cele mai expuse. Muncitorii care transportă piei sau carcase pe umeri sunt susceptibili la infecție în zona posterioară a gâtului, mânuitorii altor materiale sau produse animale tind să fie contaminați la mâini, brațe sau încheieturi. Omul pare destul de rezistent la infecție. S-au descoperit purtători nazali și faringieni la muncitori nevaccinați, sănătoși. Ca și în cazul antraxului cutanat,riscul antraxului prin inhalare poate fi redus printr-o igienă industrială adecvată, haine de protecție, măști, vacinare specifică periodică.
Tratament se face doar în spital. Cele mai bune produse antimicrobiene sunt penicilina și derivații ei, apoi tetraciclina, cloramfenicol, gentamicina, eritromicina, fluorochinolone. Vaccinarea în cazul confirmării diagnosticului, este de asemenea necesară și eficientă. De asemenea, contacții apropiați trebuie monitorizați și tratați dupa caz. Formele digestive și pulmonare sunt mai greu de diagnosticat la timp.
PREVENIRE ŞI COMBATERE
Combaterea antraxului, atât la oamnei cât și la animale, constă în intreruperea ciclului infecției. Eliminarea bine supravegheată a carcaselor în cazurile de antrax întâlnite la oi, vaci, cai sau porci, ca și a materialelor contaminate de carcase, urmate de dezinfecția incintelor afectate și vaccinarea imediată a celorlalți indivizi din efectivul de animale, asigură limitarea infecției și combaterea bolii. Vaccinarea a făcut posibil ca odată cu aplicarea acesteia, antraxul să devină dintr-un flagel mondial o problemă relativ minoră în majoritatea zonelor lumii.